Vorba bănățeanului - cântecul din vorbe
Banatul are un fel aparte de a-și spune poveștile. În cântecele sale găsim dor de casă, dragoste, mândrie și voie bună, dar și cuvinte care pot pune pe gânduri un ascultător venit din altă parte a țării. Așa că astăzi deschidem, la Radio Folclor, mica noastră ladă cu vorbe bănățene.
Să începem cu iorgovanul. Dacă îl întâlnim într-un cântec, să știm că nu-i vreun personaj misterios, ci numele dat în Banat liliacului. Cuvântul are și o sonoritate aparte, iar când apare într-un vers, ne poate duce cu gândul la primăvară, la flori și la frumusețea locurilor natale. Opregul este partea din spate a cătrinței, iar chica și ceapța sunt alte două elemente de port popular.
Trecem apoi la cocie, un cuvânt vechi, cu parfum de poveste. Cocie înseamnă trăsură sau căruță. Când întâlnim acest cuvânt într-un cântec, putem să ne imaginăm drumul de odinioară, când oamenii mergeau la târg, la sărbătoare ori în vizită cu mijloacele de transport ale vremii. Iar dacă pe lângă cocie apare și un flăcău îndrăgostit, povestea poate deveni tare interesantă!
Dar ce-i gostia? În graiul bănățean, termenul este legat de ospățul cu musafiri, de masa întinsă și de primirea oaspeților. Cuvântul ne amintește de vremurile în care oamenii își deschideau casele pentru rude și prieteni, iar o întâlnire se transforma într-o adevărată sărbătoare. Într-un cântec, gostia poate aduce în fața ochilor o casă plină de oameni, bucate și voie bună.
Să nu uităm nici de gugulani! Așa sunt numiți locuitorii unei zone din Banatul Montan, în jurul Caransebeșului și al muntelui, cu tradiții și identitate locală bine păstrate. Cuvântul ne trimite spre lumea satelor de munte, spre portul popular, graiul și cântecele specifice acestor locuri. Când auzim de gugulani, intrăm într-o altă poveste a Banatului, una în care muntele și tradiția își dau mâna.
Și fiindcă fiecare zonă are cuvintele ei, nu toate vorbele întâlnite în cântece se lasă explicate dintr-o singură privire. „Geala” și „băgrin” sunt două dintre cuvintele pe care merită să le cercetăm pornind de la versurile în care apar. Sensul lor poate depinde de forma exactă, de pronunție și de contextul cântecului. Băgrinul este salcâmul, iar geala arată o stare de spirit de care bănățenii sunt tare mândrii și se identifică cu ea.
Iată de ce cântecul popular nu înseamnă doar melodie și ritm. El păstrează cuvinte vechi, expresii locale și urme ale întâlnirii dintre culturi. În Banat, unde românii au trăit de-a lungul timpului alături de sârbi, maghiari, germani - șvabi și alte comunități, graiul poartă și el amprenta acestei istorii.
Așadar, data viitoare când ascultați un cântec bănățean, fiți atenți și la vorbele lui! Poate că tocmai un iorgovan, o cocie ori o gostie vă vor deschide poarta către o poveste pe care altfel ați fi trecut-o cu vederea.
