Legende, superstiții, tradiții
De-a lungul istoriei sale omul a trecut prin diverse perioade de cunoaștere sau de mistificare. Așa se face că tot ceea ce nu putea înțelege sau nu cunoștea era transformat în ceva ce implică teama, frica, iar de aici s-au dezvoltat multe povești sau povestiri care s-au transferat în legende ce au ghidat multă vreme lumea omului de la țară.
Stelele căzătoare erau la fel asociate cu personaje mitice negative. Steaua era văzută că ar fi fost lăsată la o anumită casă, sau în alte povești ea prevestea moartea cuiva. Femeile care mergeau “cu lucru” seara, adică se adunau la o casă unde torceau sau coseau, într-o formă mai restrânsă de șezătoare, povesteau că uneori vedeau cum intră zmeul pe hornul unei case. Mai mult, la acea casă prezența zmeului se răsfrângea la cei prezenți. Așa se face că din poveștile satului, unii își mai aduc aminte cum unei tinere neveste i s-ar fi tulburat mintea, după o asemenea vizită a necuratului, iar sângele i s-ar fi combinat cu laptele, fiind tânără mamă. În alte povești auzite, necuratul ar fi stat în cuptor, iar vatra cuptorului rămânea rece deși se făcea foc în el. Alții spuneau despre grinda casei din care picura apă fără să fie vreo ploaie în acel timp. Dacă vedeai un ghemotoc de păr undeva îl ocoleai să nu îl calci sau să nu îl atingi. Alții știu cum durerea de cap se alina doar dacă mergeai la o răscruce de drumuri înainte de răsăritul soarelui.
“Boscoanele” sau făcăturile, elemente ritualice ale celor care făceau descântece și vrăji erau găsite la răscrucea drumurilor și constau în boabe de porumb, de grâu sau fasole, dar și făină albă sau făina de mălai. Dimineața zilei de vineri, cei care treceau prin zonă se fereau să nu calce pe ele, convinși fiind de faptul că acele boabe ar fi purtătoarele unor vrăji puternice, făcute în general pentru obținerea dragostei de anumite fete, dar era valabilă și în cazul tinerilor bărbați.
În alte situații, bătrânii povesteau despre făcături aruncate peste poartă sau în drumul cuiva, ori despre broscuțe ce veneau în casă, unele purtând fundă roșie. Cert este că ceea ce conștientizezi la nivel mental transpui apoi la nivel fizic prin capacitatea de a corporaliza ideea din minte.
Poveștile erau cu atât mai credibile cu cât erau rostite mai des, în adunări mai însemnate și astfel o anumită poveste devenea un simbol, o credință și lumea o accepta ca un adevăr incontestabil, în condițiile în care nu prea existau surse secundare de informație. În sate existau oameni buni povestitori, care prin talentul lor reușeau să creeze imagini virtuale a celor povestite. Mai ales copiii ascultau cu interes cele spuse, fără sa aibă vreo îndoială că lucrurile nu s-ar fie petrecut întocmai.
