Aniversații zilei: Rafila Moldovan – Tezaurul viu din Idicel Pădure, femeia care a păstrat memoria satului

Există oameni care își duc viața în tihna satului și oameni care, fără să-și propună să devină cunoscuți, ajung să păstreze pentru generațiile viitoare o lume întreagă. Rafila Moldovan din Idicel Pădure, județul Mureș, face parte din această a doua categorie. Rapsod popular, creatoare de versuri, interpretă de pricesne și păstrătoare a portului tradițional, ea a adunat în jurul său cântece, povești, obiecte și amintiri care vorbesc despre identitatea unei comunități. Pentru activitatea sa, în anul 2018, a primit titlul de „Tezaur Uman Viu”, distincție acordată de Ministerul Culturii persoanelor care păstrează și transmit mai departe patrimoniul cultural imaterial.

Copilăria în vremuri de război

Rafila Moldovan s-a născut la 19 octombrie 1939, în cătunul Bonțărești, din satul Idicel Pădure, într-o perioadă în care viața oamenilor era tulburată de război. În propria sa evocare autobiografică, publicată în presa mureșeană, își amintea de avioanele care zburau deasupra satului și de militarii care își săpaseră tranșee în apropierea casei bunicii, unde locuia împreună cu mama și rudele sale.

Tatăl său nu s-a mai întors de pe front, căzând la Cotul Donului. Rafila era prea mică pentru a-l cunoaște cu adevărat, dar absența lui a rămas o rană a copilăriei și o parte importantă a poveștii sale de viață. În anii grei care au urmat, credința și sprijinul familiei au devenit repere esențiale. De la bunica sa a învățat multe dintre îndeletnicirile care aveau să o însoțească întreaga viață. A deprins țesutul încă de la vârsta de zece ani, a învățat să coasă și să lucreze haine și costume populare. A urmat școala în Idicel Pădure și Idicel de Sus, iar mai târziu a făcut un curs de croitorie la Târgu Mureș. Își amintea că și-ar fi dorit să urmeze o carieră artistică, să devină cântăreață și actriță, însă împrejurările familiale nu i-au permis să plece pe acest drum în tinerețe.

Cântecul care a așteptat să fie auzit

Deși nu a urmat o școală de muzică, Rafila Moldovan a cântat de mică. Glasul său s-a făcut remarcat încă din anii de școală, când a ajuns să conducă formația corală. Talentul l-a moștenit, după cum consemnează Institutul Național al Patrimoniului, pe linie paternă, iar repertoriul și l-a îmbogățit ascultându-i pe oamenii vârstnici ai satului. Prima apariție pe scenă a avut loc în 1963, la Căminul Cultural din Idicel Pădure, când avea 24 de ani. A interpretat doine, balade și pricesne pe care le auzise și le culesese de la bătrânii locului. Nu era vorba despre un repertoriu învățat din cărți, ci despre cântece purtate din om în om, păstrate în memoria celor care le cântaseră la muncă, la sărbători sau în clipele de încercare. Această apropiere de sursa vie a cântecului tradițional avea să devină una dintre trăsăturile importante ale activității sale. Rafila Moldovan nu a fost doar o interpretă, ci și o cunoscătoare și transmițătoare a repertoriului local, într-o vreme în care multe cântece vechi riscau să fie uitate.

Cântecul a însoțit-o și în viața religioasă a comunității. A interpretat pricesne și a activat ca și cântăreață bisericească, păstrând o legătură strânsă între repertoriul popular și cel de inspirație creștină. Pentru ea, cântecul a fost atât o formă de exprimare artistică, cât și un mod de a transmite credința, dorul și experiența oamenilor simpli.

O viață de muncă și de încercări

Viața Rafilei Moldovan nu a fost lipsită de greutăți. În autobiografia sa, povestește că s-a căsătorit tânără și că, după două căsătorii, a rămas cu patru copii în grijă. În anul 1976, la vârsta de 36 de ani, a rămas văduvă, cu cei mici de crescut și cu o casă încă neterminată. Fiica cea mare, Maria, a ajutat-o în îngrijirea fraților mai mici. Au urmat ani în care a trebuit să îmbine munca gospodărească, responsabilitățile de mamă și preocupările sale pentru cântec și tradiție. A lucrat, a cusut, a țesut și a continuat să păstreze lucrurile învățate de la bunici și străbunici. În mărturiile sale, nu ascunde greutățile, dar vorbește despre ele prin prisma credinței și a dorinței de a-și vedea copiii ajunși la rostul lor. Această experiență personală explică, în parte, atașamentul ei față de obiectele vechi și față de tradițiile care au dat sens vieții oamenilor de la țară. Pentru Rafila Moldovan, un costum popular nu este doar o piesă de muzeu, ci munca mâinilor care l-au țesut, priceperea femeii care l-a cusut și amintirea celor care l-au purtat.

„Amintiri din strămoși” – casa în care satul și-a găsit memoria

Una dintre cele mai importante realizări ale sale este amenajarea muzeului „Amintiri din strămoși”, în propria gospodărie din Idicel Pădure. Alături de fiul său, Mihai, a adunat și a salvat obiecte care evocă viața de altădată: porturi populare pentru femei, bărbați și copii, lăzi de zestre, unelte gospodărești, obiecte pentru prelucrarea lânii, instrumente pentru țesut și ustensile folosite în bucătăria țărănească. În această colecție se găsesc obiecte moștenite de la mamă și bunică, lucruri salvate înainte de a fi aruncate sau distruse, dar și piese donate ori cumpărate pentru a nu se pierde. Împreună, ele alcătuiesc o mărturie despre viața materială a satului mureșean, despre priceperea femeilor și despre rânduielile gospodăriei tradiționale.

Printre piesele deosebite se află o catrință cu trup vânăt, despre care presa locală a relatat că ar avea o vechime de peste 150 de ani. Obiectul a atras atenția publicului în cadrul unui eveniment dedicat iei și portului românesc, devenind un exemplu al valorii pe care o pot avea textilele tradiționale păstrate cu grijă. Muzeul nu este doar un loc în care sunt expuse obiecte vechi. Rafila Moldovan a organizat în gospodăria sa întâlniri, manifestări culturale și evenimente etnografice menite să readucă în atenție portul popular și obiceiurile satului. Prin aceste inițiative, casa sa a devenit un spațiu de întâlnire între generații, unde cei tineri pot vedea concret cum trăiau, munceau și sărbătoreau înaintașii lor.

Versuri, poezii și dragoste pentru rădăcini

Rafila Moldovan și-a exprimat dragostea pentru sat și prin scris. A compus versuri și poezii, multe legate de tradițiile, sărbătorile și experiențele comunității din Idicel Pădure. Scrisul a devenit o altă cale prin care a putut păstra ceea ce auzise de la cei bătrâni și ceea ce trăise ea însăși. Într-o evocare autobiografică publicată în Cuvântul Liber, își formulează limpede crezul: ceea ce a primit de la înaintași trebuie păstrat și transmis mai departe. Pentru ea, portul țărănesc nu este un motiv de nostalgie superficială, ci o valoare identitară, legată de familie, de muncă și de continuitatea comunității. Activitatea sa a fost recunoscută și prin diplome și distincții, inclusiv apartenența la Academia Artelor Tradiționale din România și o diplomă de excelență în domeniul artelor literare, menționate în autobiografia publicată în presa locală. Totuși, recunoașterea cu cea mai mare greutate simbolică a venit în anul 2018, când a fost desemnată Tezaur Uman Viu. Titlul nu răsplătește doar o carieră artistică. Programul național urmărește să recunoască persoanele care păstrează și transmit practici și cunoștințe tradiționale, contribuind la viabilitatea patrimoniului cultural imaterial. În cazul Rafilei Moldovan, această moștenire se regăsește în cântecele culese de la bătrânii satului, în pricesne, în versurile sale, în portul tradițional și în muzeul construit cu răbdare în propria gospodărie.

Un tezaur viu al Văii Mureșului

Rafila Moldovan este una dintre acele personalități locale prin care istoria satului devine vizibilă și pentru cei care nu au cunoscut lumea de altădată. Cântecele sale păstrează glasul unei comunități, obiectele adunate spun povestea muncii și a gospodăriei, iar versurile sale exprimă atașamentul față de locurile natale. Într-o vreme în care multe dintre obiectele și obiceiurile tradiționale dispar odată cu generațiile care le-au cunoscut, munca sa are o valoare documentară și culturală aparte. Nu a așteptat ca altcineva să salveze aceste mărturii, ci a început cu ceea ce avea la îndemână: cântecul, priceperea, amintirile familiei și lucrurile vechi din sat. Povestea Rafilei Moldovan este, astfel, povestea unei femei care a trecut prin încercările vieții fără să renunțe la ceea ce considera esențial. Din Idicel Pădure, prin glasul său, prin versuri și prin muzeul „Amintiri din strămoși”, ea a făcut cunoscută o parte din patrimoniul cultural al județului Mureș. Rafila Moldovan nu păstrează doar cântece și obiecte vechi. Păstrează legătura dintre generații și dovada că identitatea unui sat trăiește atât timp cât există cineva care o cunoaște, o iubește și o transmite mai departe.

Radio Folclor – poveștile oamenilor care țin vie memoria cântecului și a satului românesc.

Surse documentare:

- Institutul Național al Patrimoniului – Rafila Moldovan, Tezaur Uman Viu 2018

- AGERPRES – „Femeia care și-a transformat casa în muzeu”

- Cuvântul Liber – autobiografia Rafilei Moldovan

- Vatra MCP – „Rafila Moldovan. O viață închinată cântecului”

- Zi de Zi – „Rafila Moldovan, opt decenii de tradiții pe Valea Idicelului”