Să ne aducem aminte de Ileana Constantinescu
Născută la 30 mai 1929, în satul Comani, județul Olt, Ileana Constantinescu avea să devină una dintre vocile de referință ale cântecului nostru tradițional, cunoscută și iubită sub numele de „Doamna cântecelor muntenești”.
Drumul său artistic a început în 1951, când folcloristul Constantin Prichici, cercetător al Institutului de Folclor „Constantin Brăiloiu”, i-a descoperit talentul și a îndrumat-o spre un concurs al căminelor culturale. A obținut locul întâi pe regiune și locul al doilea pe țară, iar întâlnirea cu lumea specialiștilor avea să-i schimbe destinul. În 1952, vocea ei ajungea la Radio, odată cu primele înregistrări care aveau să-i deschidă porțile unei cariere de excepție. „Dunăre, Dunăre”, „Busuioc, floare cătată”, „Mărioară de la munte” și „Plin e codrul de voinici” sunt câteva dintre cântecele care au început să-i poarte numele în casele românilor. Talentul său nu a trecut neobservat nici în lumea culturii. Marele scriitor Mihail Sadoveanu a fost impresionat de glasul său cald și de felul în care interpreta cântecul popular, remarcând în doina „Dunăre, Dunăre” profunzimea și emoția unei adevărate balade. Pentru Ileana Constantinescu, cântecul nu era o simplă interpretare, ci o mărturisire a sufletului românesc, o poveste despre dor, iubire, înstrăinare și legătura omului cu pământul natal.
A urmat cursurile de canto popular ale Liceului de Muzică din București, având-o printre profesoare pe Maria Tănase, personalitate emblematică a cântecului românesc. A cântat alături de orchestre și ansambluri renumite, a străbătut țara în turnee și a lăsat în fonotecile Radio și în arhivele muzicale numeroase înregistrări. Repertoriul său a rămas legat de frumusețea cântecului muntenesc, de doină și de baladă, interpretate cu o sensibilitate care nu avea nevoie de artificii pentru a ajunge la inimă. Prietenia cu Ion Dolănescu, alături de care a făcut numeroase turnee, a reprezentat o altă legătură importantă în viața sa artistică.
Anii din urmă ai Ilenei Constantinescu au adus mai puține apariții publice, dar nu au șters legătura profundă dintre artistă și cântecul căruia îi dedicase întreaga viață. În 2016, la 87 de ani, numele său continua să adune iubitori de folclor la Drăgănești-Olt, acolo unde Festivalul Național de Doine și Balade îi cinstea moștenirea. Tot în acel an, Paul Surugiu – Fuego i-a trecut pragul în cadrul proiectului „Artă pentru eternitate” și i-a oferit un trofeu omagial, într-un gest de prețuire pentru o carieră de peste șase decenii. Era o întâlnire între generații și, mai ales, o dovadă că publicul nu uitase glasul care făcuse celebre cântece precum „Dunăre, Dunăre” și „Busuioc, floare cătată”. Chiar dacă problemele de vedere și de sănătate îi îngreunaseră ultimii ani, Ileana Constantinescu continua să-și amintească de scenă și de oamenii care îi ascultaseră cântecele.
În semn de prețuire pentru moștenirea pe care a lăsat-o, din anul 2002 Casa de Cultură din Drăgănești-Olt îi poartă numele, iar festivalul național de doine și balade organizat aici duce mai departe dragostea pentru cântecul autentic. În 2002, artista a fost distinsă cu Medalia Națională „Serviciul Credincios”, clasa a III-a, iar în 2004 a primit Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Cavaler.
Ileana Constantinescu s-a stins din viață la 24 mai 2018, cu puține zile înainte de a împlini 89 de ani. A plecat discret, dar a lăsat în urmă o comoară pe care timpul nu o poate risipi: cântecele sale. În ele se mai aude Dunărea curgând fără pulbere, se mai simte dorul satului și se mai întâlnește sufletul omului simplu cu veșnicia folclorului românesc.
Pentru Radio Folclor, Ileana Constantinescu rămâne una dintre acele mari artiste care ne amintesc că tradiția nu trăiește doar în arhive, ci în emoția pe care o trezește fiecare cântec. Glasul fetei de la Comani continuă să ne vorbească despre cine suntem și de unde venim. Nu toate privighetorile se sting odată cu plecarea lor din lume. Unele rămân să cânte pentru totdeauna în sufletul unui neam.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!
