Liviu Vasilică - o voce, un reper teleormănean

Născut la 2 iulie 1950, în comuna Plosca, județul Teleorman, a crescut într-o familie de intelectuali, dar inima lui a bătut încă din copilărie în ritmul cântecului țărănesc. Îl asculta cu fascinație pe Gogu Ivașcu, rapsodul satului, de la care a deprins primele cântece, și se lăsa fermecat de glasul Mariei Tănase, auzit la radio. Din întâlnirea cu acești mari purtători de cântec s-a născut un artist cu o voce puternică, răscolitoare, cu ceva din asprimea haiducilor și din dorul nesfârșit al câmpiei teleormănene.

A urmat Facultatea de Medicină din București, pe care a absolvit-o în 1980, devenind medic pediatru la Spitalul Județean din Alexandria. A îngrijit copii și a dăruit alinare în cabinet, dar și-a păstrat mereu aproape cealaltă mare chemare: cântecul popular. În anii studenției s-a remarcat la Festivalurile Artei Studențești, iar întâlnirea cu publicul larg a venit prin îndrăgita emisiune „Tezaur folcloric”, realizată de Marioara Murărescu. Nu a urmărit doar să cânte frumos, ci să ducă mai departe cântecele culese de la oamenii satelor, cu melodiile, versurile și rostul lor. În 1987 a înființat Grupul Teleormanul, iar mai târziu a contribuit la renașterea Ansamblului „Burnasul”, readucând în atenția publicului vechi obiceiuri și tradiții precum Drăgaica, Lăzărelul și Gurbanul. A adunat și costume populare autentice, convins că folclorul nu înseamnă doar cântec, ci și port, memorie și identitate.

Cine nu tresare și astăzi la auzul cântecelor „Hai, hai cu trăsioara”, „Pe la noi, pe Teleorman”, „Mărine, la nunta ta”, „Dunăre, apă vioară” sau „Fir-ai tu să fii de murg”? În glasul lui Liviu Vasilică se întâlneau bucuria jocului, dorul, mândria și puterea unei lumi țărănești care nu voia să-și uite rădăcinile. Alături de soția sa, Florina, și de cei patru copii, a avut și viața de familie, departe de luminile scenei. Pentru activitatea sa artistică a primit numeroase distincții, între care Premiul „Ethnos”, în 1999. S-a stins din viață la 19 octombrie 2004, la numai 54 de ani, lăsând în urmă un gol greu de cuprins în cuvinte. Dar cântecul său a rămas. Iar fiul său, Florin Vasilică, a continuat să ducă mai departe această moștenire. Liviu Vasilică nu a fost doar un interpret al Teleormanului; a fost unul dintre glasurile prin care Teleormanul și-a spus povestea. Iar câtă vreme cântecele lui se vor auzi, glasul acela de haiduc nu va amuți.