Floricile Bihorului - patru nume și o singură dragoste pentru cântecul tradțional
Florica Bradu, Florica Duma, Florica Ungur și Florica Zaha sunt cele patru artiste care au dat strălucire acestei denumiri. Nu au fost un grup în sensul obișnuit al cuvântului, cu un singur repertoriu și o formulă scenică permanentă, ci patru personalități artistice distincte, unite de dragostea pentru cântecul bihorean și de respectul pentru zestrea muzicală a satelor Crișanei. Presa locală le-a evocat adesea împreună, ca pe patru voci reprezentative ale folclorului din această parte a țării. Fiecare și-a construit propriul drum și și-a lăsat amprenta asupra repertoriului tradițional.
Florica Bradu a făcut cunoscute cântece legate de lumea satului și de obiceiurile păstrate în comunitățile bihorene. Interpretarea sa pentru „Lioară, lioară” ne trimite către un vechi ceremonial al însurățeirii fetelor, păstrat în unele sate de pe Valea Crișului Negru. Astfel, cântecul devenea mai mult decât melodie: era o mărturie despre ritualuri, legături de suflet și tradiții transmise din generație în generație.
Florica Duma, născută în Cărănzel, județul Bihor, la 9 decembrie 1946, a rămas în memoria publicului printr-un stil aparte și printr-o forță interpretativă inconfundabilă. A început să cânte de mică, a urcat pe scenele țării și a înregistrat numeroase melodii, unele culese chiar de ea. Piesa „Lică Sămădău”, inspirată de nuvela „Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici, a devenit una dintre cele mai cunoscute interpretări ale sale. Despre Florica Duma s-a spus că a transformat chiuitul în artă – o caracterizare care surprinde energia și expresivitatea cântecului bihorean.
Florica Ungur a fost o voce emblematică a Bihorului, cunoscută pentru felul în care a valorificat melodiile și graiul locului. „Bate vânt de la Oradea” este cântecul cel mai strâns legat de numele său, o melodie care a rămas în memoria iubitorilor de folclor și care continuă să fie ascultată și astăzi. Dincolo de succesul scenic, artista a rămas un reper pentru cei care caută autenticitatea și expresia specifică a cântecului bihorean.
Florica Zaha, originară din comuna Avram Iancu, a adus în cântecele sale imaginea satului bihorean, cu gospodăriile, oamenii și tradițiile sale. Într-un interviu publicat de revista Formula AS, vorbea despre dorința de a-și păstra propria identitate artistică, fără să imite alte interprete. Mărturisirea sa spune mult despre felul în care cele patru Florici au putut fi apropiate prin aceeași dragoste pentru folclor, rămânând totuși personalități distincte.
Împreună, aceste artiste au contribuit la răspândirea cântecului bihorean dincolo de hotarele regiunii. Repertoriul lor păstrează ritmuri de joc, chiuituri, cântece de dragoste și melodii legate de obiceiurile comunităților rurale. În glasurile lor se regăsesc energia petrecerilor de altădată, farmecul graiului local și o lume în care cântecul era parte din viața de fiecare zi.
Astăzi, când înregistrările lor continuă să circule și să fie ascultate, numele „Floricile Bihorului” nu desemnează doar patru interprete îndrăgite. El evocă o pagină importantă din istoria muzicii populare românești și ne amintește că autenticitatea nu se naște din imitație, ci din legătura profundă dintre artist, comunitate și cântecul moștenit.
La Radio Folclor, le evocăm cu respect pe Florica Bradu, Florica Duma, Florica Ungur și Florica Zaha – patru flori ale Bihorului, fiecare cu parfumul său, dar toate crescute din aceeași rădăcină: dragostea pentru cântecul tradițional românesc.
Repere documentare pentru redacție
Centrul de Cultură al Județului Bihor
AGERPRES – biografia Floricăi Duma, repertoriul și rolul său în promovarea cântecului bihorean
Formula AS – interviu cu Florica Zaha, cu mărturii despre identitatea sa artistică și viața satului bihorean
Jurnalul – articol despre obiceiul „Lioara” și legătura sa cu repertoriul Floricăi Bradu: „Lioara: alesul suratelor”
eBihoreanul – evocare a celor patru interprete și a felului în care au devenit cunoscute împreună drept „Floricile Bihorului”: „Florica nu mai cântă”
