Anviersata zilei: Ștefania Rareș

Născută la 28 octombrie, în comuna Dumbrăveni, județul Suceava, Ștefania Rareș a crescut într-o familie numeroasă, alături de cei șapte frați ai săi. Copilăria petrecută în lumea satului bucovinean avea să-i ofere cea mai prețioasă zestre artistică: cântecele auzite acasă, melodiile învățate de la familie și de la fetele din sat, ritmurile jocurilor și graiul oamenilor simpli, în care fiecare vorbă avea rostul și frumusețea ei. Muzica nu a venit în viața sa dintr-o întâmplare fericită, ci dintr-o apropiere firească de lumea în care s-a format. Încă din tinerețe, talentul său vocal a atras atenția, iar participarea la concursuri i-a deschis drumul spre o carieră artistică de lungă durată. Așa se face că, în 1959, în urma unei selecții, a devenit solistă vocală a Ansamblului „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Era începutul unei călătorii care avea să o poarte mult dincolo de hotarele Bucovinei.

În 1961, tot prin concurs, a ajuns la București, unde a fost angajată la Ansamblul „Perinița”, o formație prestigioasă care promova cântecul și dansul popular românesc. Aici, vocea sa distinctă, temperamentul scenic și felul expresiv de a interpreta au contribuit la afirmarea unei personalități artistice aparte. Un moment important al începuturilor sale a fost întâlnirea cu ministrul Culturii de atunci, Constanța Crăciun, care, impresionată de interpretarea tinerei soliste, ar fi încurajat promovarea ei pe scenele internaționale. Cu Ansamblul „Perinița”, Ștefania Rareș a început să cunoască lumea, să întâlnească alte culturi și să prezinte publicului de peste hotare frumusețea folclorului românesc. Turneele internaționale au dus-o în numeroase țări, iar cântecele sale au devenit mesageri ai unei Românii în care tradiția, portul popular și muzica păstrau o identitate puternică. În anul 1970, cariera sa a cunoscut o nouă etapă importantă, odată cu intrarea în Ansamblul „Rapsodia Română” din București. A fost o perioadă de muncă intensă, de spectacole numeroase și de întâlniri cu publicuri diferite. Potrivit relatărilor publicate de Radio Iași, artista susținea sute de spectacole anual, într-un ritm care cerea nu numai talent, ci și rezistență, disciplină și o mare dragoste pentru profesie.

În spatele succesului se afla o muncă pe care publicul nu o vedea întotdeauna: repetiții, drumuri lungi, turnee și absențe de acasă. Pentru un artist al ansamblurilor profesioniste, scena însemna bucurie, dar și sacrificiu. Iar pentru Ștefania Rareș, fiecare apariție era o ocazie de a arăta că folclorul românesc poate emoționa oriunde există oameni dispuși să asculte cu inima deschisă.

Un capitol important al carierei sale îl reprezintă înregistrările. De-a lungul anilor, interpreta a imprimat numeroase cântece la Electrecord și în studiourile Radiodifuziunii Române, iar vocea sa a ajuns și în programele Televiziunii Române. Radio Iași menționează peste 80 de înregistrări la Electrecord și mai mult de 60 de piese înregistrate pentru radio. Aceste înregistrări au păstrat pentru generațiile următoare nu doar melodiile, ci și stilul unei interprete care știa să îmbine forța glasului cu naturalețea rostirii și cu expresivitatea cântecului tradițional. Repertoriul său cuprinde cântece care au rămas legate de numele ei, între care „Ca la noi la Dumbrăveni”, „Bine-mi șade țărăncuță”, „Văleu, bade”, „Mi-am cusut ie cu flori” și „Huțulca”. Sunt titluri care trimit la universul satului, la portul popular, la dragoste, la voie bună și la acea energie a jocului bucovinean care nu lasă ascultătorul să rămână indiferent.

Unul dintre atuurile Ștefaniei Rareș a fost timbrul vocal caracteristic și ușurința cu care aborda registrul acut. Interpretarea sa avea personalitate și vitalitate, iar repertoriul nu s-a limitat strict la cântecul popular. Artista a abordat și romanța, precum și repertorii de operetă, demonstrând o disponibilitate artistică mai largă și capacitatea de a se apropia de publicuri diferite. În cântecele de petrecere, în melodiile de joc sau în piesele cu o încărcătură sentimentală mai puternică, a păstrat acea expresivitate care face diferența dintre simpla interpretare și cântecul trăit.

De-a lungul carierei, Ștefania Rareș a evoluat sub îndrumarea unor dirijori importanți ai muzicii românești, între care Victor Predescu, Nicu Stănescu, Ionel Budișteanu, Constantin Arvinte, Paraschiv Oprea și alți muzicieni care au contribuit la dezvoltarea și promovarea orchestrelor de muzică populară. Colaborarea cu asemenea profesioniști a făcut parte dintr-un parcurs artistic în care tradiția s-a întâlnit cu exigențele scenei profesioniste. Turneele au dus-o în Europa, în Orientul Mijlociu, în Asia și în cele două Americi. A cântat în țări precum Franța, Elveția, Italia, Grecia, Turcia, Liban, Tunisia, Kuweit, Israel, Japonia, Coreea, China și Mexic, dar și în alte spații culturale în care muzica românească era prezentată publicului internațional. A avut ocazia să cânte în fața unor personalități politice și a unor reprezentanți ai caselor regale, experiențe care au făcut parte din activitatea ansamblurilor românești în turnee și la evenimente oficiale.

Dincolo de aceste întâlniri și de prestigiul scenelor internaționale, adevărata măsură a unei cariere rămâne însă legătura cu publicul. Iar Ștefania Rareș a rămas aproape de ascultători prin cântecele sale, prin energia cu care a însoțit jocul și petrecerea și prin felul în care a păstrat în repertoriu spiritul locului din care a plecat.

Cariera sa a fost recunoscută și prin distincții. Printre cele menționate în sursele biografice se numără Ordinul „Meritul Cultural”, primit în 1968, Medalia „Serviciul Credincios”, acordată în 2003, precum și titlurile de cetățean de onoare al județului Suceava, în 2009, și al comunei natale Dumbrăveni, în 2010. Aceste recunoașteri vorbesc despre o activitate artistică îndelungată și despre contribuția sa la promovarea folclorului bucovinean.

Viața personală a cunoscut, asemenea vieții multor artiști plecați mereu la drum, și bucurii, și încercări. Ștefania Rareș a vorbit în interviuri despre dorul de familie și despre sacrificiile pe care le presupune o profesie în care spectacolele și turneele te țin adesea departe de cei dragi. A fost soție și mamă, iar pierderea soțului a reprezentat o durere profundă. Din mărturiile sale răzbate imaginea unei femei care a mers înainte prin muncă, credință și cântec, fără să ascundă faptul că succesul de pe scenă nu șterge dorurile și încercările vieții. Poate tocmai de aceea cântecele sale au o căldură aparte. În spatele glasului puternic se simte experiența unei vieți trăite cu intensitate, cu drumuri multe, cu despărțiri și reîntoarceri. Folclorul nu este doar repertoriu pentru un asemenea artist; devine o formă de a păstra legătura cu locurile natale și cu oamenii care i-au dat primele cântece.

Astăzi, numele Ștefaniei Rareș rămâne legat de o generație de interpreți care au dus muzica populară românească pe scene mari, fără să rupă firul care îi lega de satul de acasă. Prin înregistrările păstrate în arhive, prin cântecele transmise la radio și televiziune și prin amintirea spectacolelor sale, artista continuă să fie prezentă în memoria iubitorilor de folclor.

Iar dacă ar fi să alegem o singură imagine pentru a o evoca, aceasta ar fi aceea a unei fete din Dumbrăvenii Sucevei care a plecat în lume cu zestrea cântecelor învățate acasă și care a făcut din glasul său un ambasador al Bucovinei. Pentru că un cântec popular adevărat nu se termină odată cu ultima notă. El rămâne în oameni, se transmite mai departe și, de fiecare dată când este ascultat, readuce la viață lumea din care s-a născut.

La mulți ani, Ștefania Rareș! Să-i fie cântecul ascultat cu aceeași dragoste cu care a fost dăruit, iar Bucovina să-și regăsească mereu în glasul său una dintre cele mai frumoase mărturii ale sufletului românesc.