MINA PÂSLARU
Voce de aur a cântecului românesc, născută în nordul țării, reprezentantă a folclorului Bucovinean.
Mina Pâslaru, una dintre neîntrecutele cântăreţe ale doinei bucovinene s-a născut la Ilva – Mare în județul Bistrița – Năsăud, pe 1 iunie 1952, însă cea mai mare parte a copilăriei şi tinereţea şi-a petrecut-o la Sadova, unde a cunoscut-o pe creatoarea şi păstrătoarea de folclor Maria Surpat, cea de la care a auzit şi învăţat doinitul într-un mod în care neputinţa de a iubi îşi află pururea înfrângerea. Binefacerea întâlnirii Minei Pâslaru cu Maria Surpat a triumfat o dată pentru că inima artistei ar fi fost slăbită de iubire fără cânt, apoi pentru că din această întâlnire s-a ivit încă o iubire pentru doină! Nemergând singură pe calea dulcii doine bucovinene, în pitoreasca Sodova de sub Rarău, doinitoarea Bucovinei, Mina Pâslaru, a lăsat doina folositoare sufletului, folclorului românesc, încununând-o şi cu roadele culese de la Maria Surpat, aşadar.
Podoabele de doine glăsuite de Mina Pâslaru sunt mărturie că timpul nu are inimă şi fiinţă, nu iubeşte şi nu urăşte, dar poate fi iubit sau urât! Cântece cum ar fi „Mândră floare-i norocul”, „Spune-mi dor ce ai cu mine”, „Cucule ce cânți în plop”, „Eu sunt fată din Suceava”, „Măi bădiţă de la munte”, „Măi bădiţă, măi Ilie”, „Soarele n-a răsărit”, „Când eram copilă eu”, „Pădure cu frunza-n dungă”, „Uităte la mine-aşa”… sunt mesaje cu două dovezi: una că timpul e frumos de la doină, alta că frumuseţea ţine de însuşiri văzute şi nevăzute umane, şi că ea se ţine după om şi după ce el dispare ca fiinţă! Câtă vreme există aceste cântece ale Minei Pâslaru, nu se poate spune că frumuseţea artistei nu mai există. Ea este vie, doar trebuie să o căutăm, uneori…
Pe 17 decembrie 1995, la Buzău, la numai patruzeci şi trei de ani, în necrezut ceas al ultimei sale seri, a căzut, pentru că inimei i se curmase timpul, zice-se fără să ştie nimeni şi a fost găsită fără suflare de către copilul ei care crezând că a adormit pe jos…
